"Be strong and of good courage, fear not, nor be afraid . . . for the Lord thy God, he it is that doth go with thee; he will not fail thee, nor forsake thee." Deuteronom 31 - 6Anne are mereu puterea şi delicateţea să mă asculte cu răbdare, deşi, ea foarte rar are câte ceva de completat la văicărelile mele. E un pic mai matură ca mine, fapt pentru care o suspectez de răbdare şi înţelepciune... combinaţie rară! A trecut de jumătatea vieţii, numai ea ştie cum, fără să aibă stigmatul tristeţii şi blazării iremediabile a celor de-o generaţie cu mine. Poate, de aceea, am cu ea lungi dialoguri despre disperare şi neputinţă, aşa cum n-am avut cu nimeni până acum. Poate că nu caut răspunsuri, pe care sufletul meu deja le are, ci e doar un exerciţiu de supravieţuire într-o lume căreia nu-i mai aparţinem, cei de-o vârstă cu noi............. " trebuie să-mi spui cum ai întâmpinat anul care se tot trâmbiţează apocaliptic" Anne râde în colţul gurii. "aşa cum am întâmpinat mulţi ani de-a lungul vieţii; singură, cu un pahar cu vin din care beau câteva înghiţituri, cu masa aranjată simplu - o lumânare şi puţină pâine lângă care aşez solniţa cu sare... ce crezi? miezul nopţii de 31 decembrie nu mă mai poate transporta într-o lume a iluziilor, a timpului viitor care promite cât de puţin... simt că şi tu ai început să înveţi lecţia asta a singurătăţii" Prima tentaţie e aceea de-a nega vehement, dar mă abţin instantaneu, nu că Anne n-ar avea dreptate, ci pentru că nu sunt eu complet pregătită să recunosc, aşa că prefer să schimb subiectul. " mă gândeam la toate predicţiile dezastruoase, la toate scenariile apocaliptice din teoriile conspiraţiei, ce crezi despre ele?" " nu cred nimic! sau nu vreau, mai precis, să mă prind în caruselul acesta al nebuniei. Ar fi mult prea simplu să fie aşa; nişte oameni să fi pus la cale un plan la care miliarde de oameni să marşeze ca nişte soldăţei de plumb... bine, nu neg faptul că mulţi dintre noi nici măcar soldăţei nu ne putem numi în condiţia în care trăim doar să ne trezim, să mergem la muncă, să mâncăm şi să ne facem nevoile fără ajutorul laxativelor (apropos! ăsta e noul deziderat al unei bune părţi din omenire: să evacuăm fără laxative!) şi să adormim la un film american cretinoid. Mă gândesc deseori că au mai rămas niscaiva nătângi ca mine şi ca tine care cred, încă, în inteligenţă, decenţă, dragoste, contemplare, empatie" E unul dintre momentele în care nu ştiu cum s-o mai scot la capăt cu Anne! Aş vrea să-i spun că eu mă îndoiesc serios asupra faptului că omenirea s-a tâmpit atât de grav (o bună parte a ei) şi sper că e doar o rătăcire de moment... nu se poate ca prostia să ne cucerească atât de uşor, mai putem lucra prin copiii noştri... sau nu mai putem nici cu ei? mai bine s-o întreb tot pe Anne; " Ceea ce spui tu că e pe cale de dispariţie ar putea fi întreţinut, precum un foc veşnic în sufletele celor mai dragi nouă... ce zici? pentru ca ei să le transmită mai departe, copiilor lor" " zic că eşti grozav de naivă! eu una n-am reuşit decât să le par ridicolă, ca să nu spun proastă, atunci când le-am propus acest parteneriat unic şi nepreţuit. Mi-au spus că sunt tributară unor idei prosteşti care nu fac decât să-i tragă în jos, sentimentele umane precum dragostea, mila, răbdarea nefiind decât nişte atribute ale unui caracter slab. Ştiu la ce te gândeşti" Anne zâmbeşte amar. " nu cred că ştii şi de data aceasta!" " încerc măcar : ''şi din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mulţi se va răci'' " " dacă ne-ar auzi copiii noştri ar spune că suntem nişte habotnice idioate", " dacă ei au libertatea de-a-şi fi răcit inimile măcar să ne-o lase nouă pe aceasta a inimilor pline de triteţe"
Anne prinde ceaşca în palmele căuş şi soarbe încet din ceaiul delicios de cimbrişor. De la ea am învăţat să-l beau călduţ şi neîndulcit, cu înghiţituri mici ca să-i pot cuprinde toată savoarea.
