vineri, 22 octombrie 2010

Liberi în cuget - săraci în duh

Greşit s-a promovat ideea că în comunism oamenii erau ţinuţi departe de Dumnezeu; nimic mai fals! Nu cred că cineva a interzis vreodată cuiva să frecventeze biserica, să-şi boteze copii să se cunune religios sau să-şi îngroape morţii conform obiceiurilor moştenite.
E drept că nu se preda religia în şcoli, dar tot cred că elevii anilor '80 erau incomparabil mai bine pregătiţi şi mai motivaţi decât cei ai mileniului trei, care se bat şi fac streap tease în faţa icoanelor arborate pe pereţii clasei.
Nu ştiu ce ar fi mai grav: ateismul comunist, care nu a putut să fie impus cu forţa maselor largi sau libertatea cugetării unui aşa-zis scriitor, care se pierde în explicaţii ca măgarul în ceaţă şi sfârşeşte prin a declara bombastic că Iisus Christos este un impostor, un vagabond, iar Maica Domnului este terfelită în modul cel mai josnic!
Nesurprinzător este faptul că la ideile cretinoide ale domnului mai sus menţionat au aderat imediat tinerii! Şi cum să nu fie aşa, când în kilogramele de maculatură semnate Pavel Coruţ se bate monedă pe cel mai iubit cuvânt din toate timpurile, dar şi cel mai prost înţeles în tipurile noastre; libertate!
Nu contează că fostul ofiţer de securitate spune într-o carte că toată învăţătura creştinească e doar pălăvrăgeală, că pustnicii şi cărturarii ortodocşi sunt doar demenţi care bat câmpii datorită abstinenţei!!! Omul dă gratis şi din belşug ceea ce nu-l costă nimic; liber la orice!
Suntem liberi să citim aberaţiile lipsite de orice urmă de bun simţ şi să ne visăm învingători, oameni de succes, plini de bani şi cu liberă trecere la a lua orice ne dorim din lume - ajunge să ne dorim îndeajuns şi să avem destul tupeu pentru a ne atinge scopurile. Nu ni se pun bariere de nici un fel, moral este numai ce ne dorim pentru noi, pentru că... nu-i aşa? Creatorul din mintea creaţă a autorului ne-a făcut aidoma Sa şi putem oricând să-l egalăm sau (!) să-l întrecem!
Biet popor român! prin câte meandre îţi e dat să treci şi prin câte labirinturi pline de lighioane care mai de care mai perversă îţi e dat să străbaţi!
Când şi cum ai avut tu exemplul unui Dumnezeu de mucava pe care să-l pui pe masă când ai chef de o şuetă cu El şi să-l arunci sub pat când nu e cazul să vadă cum te chinui să răzbeşti într-o lume din ce în ce mai grea?
Nimeni nu bagă pe gât nimănui pe Dumnezeu sau pe Fiul Său preaiubit, dar e bine să luăm aminte la un singur lucru:
,,dacă Dumnezeu nu există şi tu crezi în El, nu ai nimic de pierdut - dacă există şi nu crezi... pierzi totul''

vineri, 17 septembrie 2010

Prostia care ne condamnă la dispariţie

Mă trezesc adesea de jur împrejur cu atâta răutate izvorâtă din prostie, încât mă întreb cu tristeţe dacă sărăcia este vinovată de deprecierea vertiginoasă a condiţiei umane normale; aceea de exemplar uman dotat cu inteligenţă, simţ al ridicolului, măsură minimă a exerciţiului faptelor proprii şi nu în ultimul rând accesorizat cu sentimentele absolut obligatorii pentru întregirea titlului nobil de om - compasiune, răbdare, sinceritate şi ruşine.
Nimic din toate acestea nu mai par să îmbrace majoritatea copleşitoare a contemporanilor mei, avizi doar de blidul plin cu mâncare, portofelul doldora de bancnote şi niscaiva saltimabanci care să le facă temenele din zori până-n seară, lăudându-le închipuita deşteptăciune, neştirbita frumuseţe sau chiar artisticul tupeu!
Dar să spunem că acest gen de proşti sunt inofensivi, atâta vreme cât nu deranjează pe ceilalţi şi îşi duc iubirea de sine la paroxism îndeplinind doar o jumătate din porunca ,,iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi'', pe câtă vreme, proştii care se cred atotştiutori sunt cea mai păguboasă specie. Pe de o parte, pentru cei din jur (prin nonşalanţa şi răutatea cu care îşi debitează propriile ,,filosofii'', despre care sunt mândri ca de nişte odrasle geniale pe care ceilalţi trebuie să le accepte şi chiar să le admire necondiţionat)iar pe de altă parte, pentru ei înşişi (cultul propriei imbecilităţi ducând adesea la depresie şi chiar la sinucidere)